Germania bate pasul pe loc în combaterea corupției 

În ciuda faptului că este percepută drept cea mai dezvoltată ţară europeană şi are un nivel de trai foarte ridicat, progresele Germaniei pentru a combate corupția sunt slabe, la nivelul celor din 2014.

Transparency International tocmai a lansat raportul anual privind corupția pe glob, în 2021, acordând Germaniei cel mai slab scor din ultimii 10 ani. Dar ce s-a întâmplat în ultimul deceniu în politică pentru ca corupția percepută în Germania să crească?

„În ultimii 10 ani, Germania nu a făcut progrese în lupta împotriva corupției”, a declarat Margarete Bause, reprezentant al Transparency International, pentru Süddesutsche Zeitung, motivând locul ocupat de Republica Federală în clasamentul publicat marți, informează TheLocal.de.

Indicele anual evaluează 180 de țări, utilizând sondaje pentru a măsura corupția percepută în politică și administrație. Sunt acordate punctaje pe o scară de la 0 (foarte corupt) la 100 (foarte curat).

Cele mai scăzute niveluri de corupție din lume se înregistrează în țările nordice, Danemarca si Finlanda, urmate de Noua Zeelandă și Suedia.

În ordinea apariției, Elveția, Țările de Jos (Olanda), Luxemburg și Germania au completat topul celor mai puțin corupte 10 țări conform Transparency International. Corupția percepută în Elveția a înregistrat o scădere destul de dramatică din 2020, și același lucru este valabil și pentru Luxemburg. În Țările de Jos și Germania, ratingurile au fost mai consistente în ultimii 10 ani. Cu toate acestea, cele 79 de puncte ale Germaniei au readus republica federală la nivelurile de corupție din 2014.

De ce cred oamenii că Germania este coruptă?

Deci, ce s-a întâmplat de fapt în Germania pentru ca respondenții la sondaj să considere că politicienii și angajații din administrația țării pot fi vinovați de un comportament lipsit de integritate? „Scandaluri precum afacerea măștilor de protecție împotriva Covid sau CumEx au slăbit încrederea în integritatea politicii și a economiei”, a mai declarat Bause.

Bause se referă la două scandaluri care au zguduit politica germană în ultimii ani. În timpul valului de coronavirus din iarna lui 2021, doi politicieni CDU au fost acuzați că au acceptat o mită de 650.000 de euro de la companiile producătoare de măști în schimbul lobby-ului politic. Ambii politicieni au demisionat la scurt timp după ce poliția germană a început cercetările împotriva lor, dar au fost găsiți nevinovați de un judecător din München. În ciuda verdictului, Bause crede că așa-numita Maskenaffäre (afacere cu măști) ar fi putut contribui la îndoieli suplimentare cu privire la morala șubredă în politica germană.

Deopotrivă implicați - politicieni și finanțatori germani - CumEx este un scandal bancar legat de trecutul de primar al Hamburgului al actualului cancelar social-democrat german Olaf Scholz, o fraudă fiscală cu ramificații în opt țări din nordul Europei. Organizația germană de jurnalism de investigație Correctiv sugerează că băncile, comercianții de acțiuni și avocații au retras în mod fraudulos aproximativ 36 de miliarde de euro din trezoreria germană. Banii au fost apoi utilizați în tranzacții financiare, mai mulți traderi încasând ulterior sume fabuloase din impozite care au fost plătite o singură dată.

Actori ruși în corupția germană

Pe scena internațională, Transparency International susține că invazia Ucrainei de către Putin poate fi folosită ca un bun exemplu al impactului pe termen lung al corupției în Germania.

„De-a lungul anilor, Rusia a construit o rețea de influență la nivel federal și de stat cu ajutorul unor resurse financiare masive”, a declarat Alexandra Herzog, un alt reprezentant al Transparency International, pentru Süddesutsche Zeitung.

„Exemplele includ poziții profitabile pentru fostul cancelar Gerhard Schröder, sprijin pentru politicienii AFD și finanțare pentru Fundația pentru Protecția Climei și Mediului deținută de guvern și campanii de dezinformare. Acesta este motivul pentru care Rusia poate reuși să influențeze deciziile politice, de exemplu în politica energetică, și să consolideze poziția geostrategică”, a concluzionat Herzog.

Unde se situează România?

Harta corupției la nivel mondial realizată de Transparency International plasează România la mijlocul clasamentului, cu un scor de 46 pe o scară de la 0 la 100 (45 de puncte în 2021), variaţiile de un punct sau două fiind considerate ca nesemnificative la nivel de percepţie.

România a făcut progrese foarte mici, dar, cu toate acestea, tendinţa ascendentă din ultimii ani este un progres care trebuie susţinut şi pe viitor, spune organizaţia. Pentru realizarea acestui deziderat este necesară aplicarea de măsuri eficiente, în special în domeniile cu risc ridicat de corupţie. Spre exemplu în domeniul achiziţiilor publice, care continuă să fie unul dintre cele mai vulnerabile.

Ungaria a devansat Bulgaria, fiind considerată cea mai coruptă din Uniunea Europeană.

Cele mai ridicate niveluri de corupție se află Coreea de Nord, Siria și țări din Africa (Somalia, Sudanul de Sud, Ciad), dar și Nicaragua sau Venezuela. Ucraina este cotată cu scorul de 33, iar Republica Moldova, cu un scor de 39 - mai bine decât Ucraina, dar semnificativ mai prost decât România, în timp de Rusia înregistrează un scor de doar 28.

Un lucru e cert: corupția subminează capacitatea guvernelor de a proteja populația și erodează încrederea publică. Acest lucru provoacă amenințări de securitate tot mai multe și mai greu de controlat, concluzionează Transparency.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: