Război Rusia-Ucraina: Germania oferă azil politic rușilor 

Războiul din Ucraina a intrat în ziua 212. Pe lângă valul de refugiați ucraineni, urmează, se pare un val de refugiați ruși. Zeci de mii de ruși au plecat din Rusia după invazia Ucrainei, la 24 februarie, un fenomen care pare că s-a amplificat după ce liderul de la Kremlin a anunțat miercuri o mobilizare parțială a rezerviștilor.

De altfel, executivul blocului european a spus că Uniunea Europeană va trebui să stabilească o poziție comună cu privire la cererile de intrare ale rușilor care părăsesc țara din cauza războiului din Ucraina

Germania a primit în jur de un milion de ucraineni care fugeau de invazia Rusiei, dar a salutat și dizidenții ruși. Astfel, Republica Federală e prima țară din Europa care a anunțat că este pregătită să primească dezertori din armata rusă „amenințați de o reprimare gravă”, informează TheLocal.de.

„Dezertorii amenințați cu o represiune gravă pot obține, de regulă, protecție internațională în Germania,” a declarat Nancy Faeser, ministrul german de Interne, într-un interviu acordat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), publicat joi, la o zi după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea rezerviștilor pentru a lupta în Ucraina.

Ea a adăugat că „oricine se opune cu curaj regimului lui Putin și cade astfel într-un mare pericol, poate solicita azil pe motiv de persecuție politică”.

Faeser a spus că 438 de dizidenți ruși - mulți dintre ei jurnaliști - au beneficiat deja de un proces accelerat pentru a obține protecție în Germania.

„Toți cei care urăsc calea aleasă de Putin şi iubesc democrația liberală sunt bineveniți în Germania”, a fost și mesajul transmis de ministrul liberal al Justiției, Marco Buschmann, pe Twitter, cu hashtagul „#mobilizare parțială”.

Cu toate acestea, obținerea azilului politic în Germania nu este însă deloc un proces automat. Este vorba despre decizii individuale, în urma unui control de securitate, precizează ministrul Justiției.

Dacă sunt prinși de autoritățile de la Moscova, dezertorii ruși riscă 15 ani de închisoare.

Nu același lucru îl va face și Republica Cehă, cea care deține președinția semestrială rotativă a Uniunii Europene. Ministrul de Externe în guvernul de la Praga, Jan Lipavsky, a anunțat țara sa va adopta o poziție diferită față de Germania vecină și nu va elibera vize umanitare rușilor care-și părăsesc țara pentru a evita mobilizarea rezerviștilor, decretată de președintele Putin.

„Înțeleg că rușii fug de deciziile din ce în ce mai disperate luate de Putin” - a declarat Lipavsky pentru presa internațională. Dar, a adăugat el, „cei care fug din țara lor pentru că nu vor să îndeplinească o datorie impusă de propriul stat nu îndeplinesc criteriile pentru a primi o viză umanitară”.

Ordinul de mobilizare, anunțat, miercuri, de Putin, este formulat în cei mai vagi termeni, permițând Ministerului Apărării să decidă cine și câți oameni vor fi trimiși pe front. Autoritățile ruse au avansat, un număr: 300.000 de rezerviști, dar în orice moment se poate decide mobilizarea chiar a mai multor ruși. Soldații vor primi o indemnizație lunară de cel puțin 205.000 de ruble (aproximativ 3.400 de euro), iar statutul lor va fi echivalat cu cel de soldați profesioniști.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: