COVID-19: Valabilitatea statutului de „vindecat”, extinsă din nou în Germania. În ce condiții? 

La începutul acestui an, Institutul Robert Koch (RKI) din Germania a anunțat că valabilitatea statutului de ”vindecat” Covid va fi redusă de la șase luni (180 zile) la trei luni (90 zile). Decizia a provocat nemulțumiri în rândul populației, deoarece mulți dintre ei se bazau pe certificatele lor pentru a intra în locații 2G (adică numai cei vaccinați și vindecați) sau locuri 3G (unde e nevoie de un certificat de vaccinare, vindecare sau un test negativ).

Guvernul a înrăutățit și mai mult lucrurile în ochii populației germane, după ce a oferit parlamentarilor o excepție de la regulă. Deși marea majoritate a oamenilor s-a confruntat cu o dată strictă de expirare de 90 de zile a dovezii de vindecare, parlamentarilor li s-a permis să continue să-și folosească certificatele timp de până la șase luni pentru a intra în camera de dezbateri a clădirii Bundestag-ului.

Pentru a spori confuzia, reglementările UE precizează că certificatele de vindecare pot fi utilizate timp de până la 180 de zile – sau aproximativ șase luni – în scopul călătoriilor între statele membre. Potrivit Deutsche Apotheker Zeitung (DAZ), farmaciile germane au presupus că perioada de 90 de zile se aplica tuturor celor care s-au vindecat de Covid. Dar o actualizare recentă a informației publicată pe site-ul RKI dezvăluie că regulile diferite se aplică, de fapt, altor persoane (și nu numai dacă lucrează în Bundestag-ul german). Iată despre ce e vorba...

Deci, ce reguli se aplică persoanelor nevaccinate?

Pentru persoanele care nu s-au vaccinat cu o singură doză anti-Covid, se aplică în continuare data de expirare de 90 de zile. Un buletin emis vinerea trecută de Agenția Federală pentru Servicii Administrative (FASA) explică: „Odată cu actualizarea site-ului RKI, s-a clarificat că limitarea valabilității certificatelor de recuperare la 90 de zile se referă doar la persoanele care nu au fost vaccinate înainte și după infectare.”

Aceasta înseamnă că persoanele nevaccinate vor putea obține un certificat de vindecare eliberat doar până la trei luni după testul PCR pozitiv. După aceasta, nu vor avea acces la locații 2G decât dacă sunt infectați din nou sau aleg să se vaccineze și vor avea nevoie de un test Covid negativ pentru a intra în locuri 3G, cum ar fi locul de muncă sau transportul public.

O opțiune pentru ca acest grup să-și protejeze statutul este să primească o primă doza anti-Covid la trei luni după vindecare, ceea ce ar însemna că ei sunt considerați complet vaccinați.

La ce ar trebui să se aștepte persoanele vaccinate?

După cum arată clar buletinul FASA, data de expirare anterioară de 180 de zile se aplică în continuare persoanelor vaccinate, indiferent dacă infecția a fost înainte sau după vaccinul lor Covid. Deci, de exemplu, dacă cineva a primit prima sau a doua doză de vaccin în septembrie și apoi a avut o infecție cu Covid în noiembrie, statutul său de vindecat ar fi valabil pentru încă trei luni, timp în care ar putea primi o doză suplimentară de vaccin.

Altfel spus, potrivit Institutului Robert Koch (RKI), statutul de vindecat este valabil din nou timp de șase luni în Germania pentru vaccinați. Pe pagina principală, RKI afirmă că reducerea recent anunțată la trei luni afectează doar persoanele nevaccinate.

„Aceste specificații tehnice pentru dovada recuperării se referă exclusiv la persoanele care nu sunt vaccinate, adică nu au primit o vaccinare nici înainte, nici după ce au trecut prin infecție”, subliniază RKI.

Ce altceva mai trebuie să știu?

Deși multitudinea de reguli pot fi confuze, există o regulă fermă care se aplică tuturor: un certificat de vindecare nu permite oamenilor să intre imediat în locații 2G sau 3G. Certificatele devin valabile doar la 28 de zile de la data testului PCR pozitiv, când se crede că organismul a creat anticorpii necesari pentru creșterea imunității la Covid.

În prezent, oamenii trebuie să aștepte aproximativ trei luni după ciclul lor complet de injectări (cunoscute sub numele de „imunizare de bază”) pentru a primi un rapel în Germania. O regulă similară se aplică celor care au avut o infecție cu Covid. Acest grup trebuie să aștepte trei luni după testul pozitiv pentru a primi un ser suplimentar dacă dorește unul.

De asemenea, este important să rețineți că există unele diferențe importante între normele UE și cele germane când vine vorba de data de expirare a certificatelor de vaccinare.

Același lucru este valabil pentru toate persoanele vaccinate, inclusiv pentru cei care au avut un ser de rapel. Această categorie poate obține un certificat de vaccinare de la o farmacie până la șase luni de la infectare și va fi valabil până la 180 de zile de la data testului PCR pozitiv.

Conform celor mai recente reglementări UE, persoanele complet vaccinate pot călători liber în diferite state membre timp de până la 270 de zile sau nouă luni, fără un test negativ. După cum s-a menționat anterior, certificatele de recuperare durează până la șase luni pentru călătoriile în interiorul UE, motiv pentru care aceste certificate sunt întotdeauna valabile până la 180 de zile atunci când sunt încărcate în aplicația CovPass ca certificat de vindecare UE.

Deci, de exemplu, dacă cineva a fost dublu vaccinat și apoi a contractat Covid, certificatul său de vindecare ar dura până la șase luni, iar statutul de vaccinare ar dura până la nouă luni în vederea călătoriilor în UE.

Dacă s-au vaccinat cu mai mult de trei luni înainte de infectarea cu Covid și nu plănuiau să primească un rapel, atunci ar fi logic să folosească certificatul de vindecare pentru călătorie, deoarece acesta ar avea o valabilitatea mai mare decât vaccinarea. Ei ar putea să se inoculeze cu doza booster atunci când doresc. În conformitate cu normele UE actuale, nu există o dată de expirare pentru statutul persoanelor care au făcut o doză booster.

Trebuie să obțin un nou certificat de vindecare?

Nu neapărat, dar ar putea fi recomandabil – mai ales dacă în primăvară apar noi variante de virus și conduc la restricții suplimentare asupra vieții publice. Prin urmare, este o idee bună să obțineți un certificat de vindecare încărcat în aplicația CovPass, unde (ca certificat UE) va fi valabil pentru călătoria prin blocul comunitar timp de până la 180 de zile.

Potrivit DAZ, farmaciile au presupus anterior că regula de recuperare de 90 de zile se aplica tuturor, indiferent dacă au fost vaccinați sau nu, așa că unele persoane vaccinate ar putea descoperi că au un certificat de trei luni, și nu unul de șase luni.

Dacă vi s-a întâmplat acest lucru, ar fi bine să cereți la farmacie o nouă dovadă cu o valabilitate mai lungă. Un sondaj efectuat recent a sugerat că farmaciile din München, Köln, Berlin și Stuttgart eliberează din nou certificate de convalescent cu o valabilitate de 180 de zile pentru persoanele vaccinate. Este posibil să se întâmple în toată Germania.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: