Cele mai bizare tradiții de 1 mai din Germania 

Data de 1 mai este marcată sub diferite forme în Europa și, paradoxal sau nu, în ziua în care se sărbătorește munca, unii petrec, iar alții preferă să se odihnească.

Anul acesta, 1 mai este miercuri, prilej de zi liberă care, în Germania, scoate la iveală tradiții ciudate, dar minunate în același timp, de la petreceri de vrăjitoare pe vârful muntelui până la dansuri și tradiții mai puțin știute de cineva care nu este bine ancorat în comunitate.

Iată, așadar, cum sărbătoresc germanii prima zi din luna lui „Florar”...

  1. Înălțarea (și furtul) „copacului/pomului de mai”

Similar cu stâlpul de mai al tradițiilor anglo-saxone, maibaum-ul (copacul/pomul de mai) german este ridicat la 1 mai sau cu o zi înainte. Locuitorii din Bavaria, Frisia de Est din Saxonia Inferioară, Baden-Württemberg și din alte părți celebrează acest ritual, inițial păgân, în fiecare an în comunitățile lor locale.

Copacul (sau stâlpul) - axis mundi în jurul căruia se strânge întreaga comunitate - este împodobit cu lucruri precum panglici colorate, flori și, în unele locuri, cu imagini care prezintă meșteșuguri sau activități locale.

Paradele, muzică de fanfară și savurarea cârnaților însoțesc de obicei evenimentul de ridicare propriu-zisă a copacului. Și nu uitați de berea specială - Maibock neagră, preparată doar pentru astfel de ocazii.

Poate cea mai palpitantă parte este tradiția orașelor care încearcă să-și fure copacii de mai, cerând localnicilor să supravegheze îndeaproape zi și noapte pentru a-și alunga vecinii ascunși. Dacă și când un copac este furat, orașele trebuie să facă o răscumpărare pentru el, care implică de obicei cantități mari de bere și mâncare.

În 2004, niște hoți inteligenți au folosit un elicopter pentru a fura un copac de mai care fusese așezat pe cel mai înalt munte din Germania, Zugspitze.

O altă provocare în unele zone este aceea că oamenii (Maibaumkraxler din Bavaria) se întrec în se cățăra în copac pentru a ajunge în vârf cât mai repede posibil.

Frumos este că tradiția maibaum este păstrată și de multe comunități de sași și șvabi din România, în special în Transilvania și Banat, participanții îmbrăcându-se în straie populare de sărbătoare.

  1. Dansul până vine luna mai

O altă tradiție asociată adesea cu pomul de mai este Tanz in den Mai sau „dansul în luna mai”. Maratonul de dansuri și petreceri începe de pe 30 aprilie și continuă până în zorii zilei de 1 mai.

Nebunia de 1 mai se extinde acum și în afara cercurilor orașelor mici, cluburile importante din orașele mari planificând evenimente speciale în jurul acestei tradiții.

De exemplu, în Berlin are loc evenimentul „Dansează în loc să lucrezi pe 1 mai”, la Mariannenplatz, care începe la ora 10 dimineața și este gratuit pentru public. În Köln, Maydance „marea petrecere queer” începe pe 30 aprilie, de la ora 22, la Quater1.

  1. Petrecere cu vrăjitoare și diavoli

Tradiția dansului este asociată și cu Walpurgisnacht sau Hexennacht (Noaptea vrăjitoarelor sau Naoptea Valpurgiei), care are loc de pe 30 aprilie și până la 1 mai. Uneori este pomenită ca „Sabatul Vrăjitoarelor”, alteori ca „Celălalt Halloween”. Este vorba despre o noapte a vrăjitoarelor, o sărbătoare păgână care este, paradoxal, legată de ziua unei sfinte, pe nume Walpurga.

Folclorul germanic spune că vrăjitoarele s-ar întâlni pe vârful Brocken din munții Harz, alături de demoni, spirite ale pământului şi zâne pentru a celebra primăvara, dar și dragostea şi fertilitatea.

Chiar și în ziua de azi, femeile din zona Harz (și nu numai) se îmbrăcă în haine de vrăjitoare și merg să danseze pe vârful muntelui, în jurul unor focuri uriașe ca într-un ”ritual de purificare”.

Sunt organizate parade, picnicuri uriaşe, se bea şampanie şi se mănâncă bucate tradiţionale. Toată lumea se bucură că a scăpat de o iarnă grea.

  1. Săritul peste foc

O altă modalitate de a sărbători noaptea vrăjitoarelor în jurul datei de 1 mai este să aprinderea unui foc de tabără, sau Maifeuer, și să se sară peste el, deși în unele regiuni acest lucru nu este întotdeauna legat de vrăjitoarele magice. Plus că nu recomandăm să-l încercați.

În alte regiuni, cum ar fi Brandenburg, se înfig figurine din lemn semnificând niște vrăjitoare, cărora li se dă foc pentru a îndepărta orice rău.

  1. Proteste (sau, mai degrabă, petreceri)

O tradiție mai modernă este folosirea Zilei Internaționale a Muncitorilor ca o modalitate de a promova drepturile muncii și pentru cei de stânga să protesteze împotriva ilegalităților.

Cartierul Kreuzberg din Berlin a devenit un punct central pentru astfel de demonstrații încă din 1987, când revoltele au fost atât de intense, încât poliția a fost nevoită să intervină și să rămână pe poziții ore întregi.

Protestele continuă și azi și, uneori, devin violente în această zi, dar acum există și evenimente alternative în Kreuzberg care transformă, în esență, zona într-o petrecere masivă de stradă, cu spectacole muzicale, petreceri de dans în parcul Görlitzer și băuturi de toate felurile.

  1. Dezvăluirea unei iubiri secrete

Dacă întâmpinați dificultăți în a găsi curajul să-i declarați persoanei iubite ce simțiți pentru ea, 1 mai ar putea fi momentul perfect.

Tradiția Maistrich (linia de mai) implică trasarea unei linii cu creta între casele celor doi îndrăgostiți care uneori traversează orașul și se termină într-o inimă și/sau cu numele perechii. O altă tradiție legată de Maibaum este ca tinerii să meargă în pădure, să taie un copac tânăr și să-l plaseze în fața casei persoanei iubite. Astfel, mesteacănul sau molidul - așa cum se folosește de obicei – se împodobește cu panglici sau trandafiri din hârtie creponată ori de țesut și devine un simbol al iubirii.

În Renania de Nord-Westfalia obiceiul a fost extins și se agață și așa-zisele Maiherzen („inimi de mai”) la fereastra persoanei iubite.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: