Români morți în Germania! Crimă și mister... 

Un conflict între doi români, care munceau în Germania, s-a sfârșit dramatic săptămâna trecută, pentru unul din ei. Într-un apartament din cartierul Schrebitz, din Ostritz, landul Saxonia, un român în vârstă de 21 de ani a fost omorât de un conațional, informează cotidianul Bild, citat de libertatea.ro. Ambii erau șoferi curieri și locuiau cu chirie alături de alt coleg, tot român.

În timp ce poliția germană l-a arestat inițial pe colegul de cameră neimplicat, presupusul ucigaș, de 25 de ani, a reușit să scape. Între timp, un magistrat de la tribunalul districtual din Chemnitz a emis un mandat de arestare pentru omor din culpă, împotriva bărbatului fugar și cel de-al treilea român, reținut ca suspect, chiar în casa în care a avut loc crima, a fost eliberat.

„Crima a fost precedată, aparent, de o dispută legată de bani. Suspectul a refuzat să facă vreo declarație până acum, iar arma crimei nu a fost încă găsită”.

Potrivit sursei citate, făptuitorul a ajuns la granița cu Austria, dar s-a oprit acolo și s-a predat la o secție de poliție, la o zi după crimă. Identitatea celor implicați nu a fost făcută publică.

Un alt incident cu un român, tot șofer, a avut loc într-o parcare din Germania, weekendul trecut. Mai precis, victima este Ionuț, de 31 de ani, originar din Huși, Vaslui. Acesta a ținut legătura cu cei dragi până vineri, 14 ianuarie, când a vorbit la telefon cu fratele său, de asemenea, șofer în Europa. Ulterior, rudele nu au mai putut lua legătura cu el.

În cele din urmă, fratele său din Olanda a mers în Germania, unde a găsit autovehiculul condus de acesta, într-o parcare. Descoperirea a fost șocantă, căci în interior se afla trupul fratelui său. La o primă vedere, acesta nu prezenta semne de violență. Avea lângă el ambalajele unor doze de energizant, spun apropiații, și nu este exclus să fi suferit un infarct. Apropiații lui, dar și colegii, spun că moartea sa este un mister, căci tânărul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. 

În plus, colegi de-ai tânărului au fost şocaţi atunci când au aflat că tânărul şi-a pierdut viaţa în maşină şi au început să vorbească despre programul strict de lucru, dar şi despre angajatorii care îi forţează pe şoferi să lucreze ore în şir, fără pauze, până la epuizare.

Cu toate acestea, medicii legiști urmează să stabilească cu exactitate ceea ce s-a întâmplat cu tânărul român.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: