Război Rusia-Ucraina, ziua a 9-a. Moscova recurge la "teroarea nucleară"! 

  • Vineri, 4 martie 2022, forțele ruse din Ucraina au bombardat lângă centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare unitate de acest fel din Europa. Vestea a creat panică în lume, liderii occidentali au condamnat la unison Rusia pentru acțiunile sale din Ucraina. Trei soldați ucraineni și-au pierdut viața în atacul de la acest punct strategic și alți doi sunt grav răniți. Rusia pune, însă, atacul pe seama unor sabotori ucraineni şi acuză Kievul de provocare.

- "Nu dorim război, conflict cu Rusia, dar avem angajamentul de a ne apăra și proteja aliații", a mai declarat Stoltenberg, potrivit CNN.

- Conducerea companiei care deține centrala nucleară Zaporojie a informat că administrația centralei lucrează acum sub amenințarea armelor. Dacă rachetele loveau reactoarele s-ar fi produs „un dezastru nuclear”. Clădirea afectată de incendiu nu are legătură cu partea tehnologică a centralei, fiind o facilitate de pregătire a personalului, conform unui comunicat citat de Reuters. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a anunțat că nivelul de radiație în zonă este normal și continuă să-l monitorizeze.

  • Trupele ruse își continuă obiectivul de a ocupa capitala Ucrainei, Kiev. ''Principalele eforturi ale ocupanților se concentrează pe încercuirea Kievului'', a declarat armata ucraineană în raportul său de dimineață.

- Pe de altă parte, autoritățile de la Kiev au anunțat că orașul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, este complet încercuit de forțele inamice, adăugând că trupele ruse au un ''avantaj tehnic semnificativ''.

- De asemenea, primarul din Nikolaiev, din sudul Ucrainei cu aproape 500.000 de locuitori, a declarat că trupele armate din Rusia au început să intre în oraș, potrivit Sky News. Între timp, potrivit unui consilier prezidențial ucrainean, militarii ruși ar fi fost opriți. Nikolaiev este un port crucial pentru Marea Neagră, ceea ce le-ar da posibilitatea trupelor rusești să ajungă mai aproape de Odesa.

- Alte 47 de persoane au fost ucise joi în atacurile aeriene ruse într-un cartier rezidențial al orașului ucrainean Cernihiv, au declarat autoritățile regionale, potrivit theguardian.com.

  • Vladimir Putin a făcut noi declarații într-o intervenție televizată, în format online, de la reședința sa din afara Moscovei, cu ocazia ceremoniei de inaugurare a unui feribot în nordul Rusiei. „Nu există intenții rele față de vecinii noștri. Dar i-aș sfătui, de asemenea, să nu escaladeze situația, să nu introducă nicio restricție. Ne îndeplinim toate obligațiile și le vom îndeplini în continuare", a avertizat președintele rus. Vladimir Putin a reiterat ideea potrivit căreia toate acţiunile întreprinse de armata rusă până acum au fost făcute ”ca răspuns exclusiv la unele acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse”.

- Alex Konanykhin, un antreprenor rus, fost bancher, a pus o recompensă de 1 milion de dolari pe capul președintelui rus Vladimir Putin.

  • Joe Biden a vorbit cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, despre incendiul izbucnit, vineri dimineață, la centrala nucleară de la Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, potrivit CNN. Miniștrii de externe ai statelor membre G7 au convenit vineri că vor impune noi sancțiuni Rusiei dacă Moscova nu încetează să atace Ucraina.

  • Armata ucraineană a luat o decizie surprinzătoare şi şi-a scufundat "nava amiral" a Marinei. Nava "Hetman Sahaidachny" a fost distrusă intenţionat, chiar de ucraineni pentru a nu fi capturată de armata rusă.

  • După a doua rundă de negocieri de joi, singurul lucru convenit de Rusia şi Ucraina a fost crearea de coridoare umanitare pentru evacuarea civililor. O a treia rundă de discuții este planificată să aibă loc „cât mai curând posibil”.

  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi statelor occidentale să sporească sprijinul militar pentru ţara sa, susţinând că dacă Ucraina va fi înfrântă de Rusia aceasta din urmă va ataca apoi restul Europei de Est, începând cu statele baltice, pentru a ajunge "până la Zidul Berlinului".

- În plus, liderul de la Kiev, care ar fi reușit să supraviețuiască a cel puțin trei tentative de asasinat, a cerut din nou statelor occidentale ''să închidă cerul'' ucrainean în faţa avioanelor ruse, adică să creeze o zonă de excludere aeriană, şi să dea avioane forţelor aeriene ucrainene. „O zonă de excludere aeriană ar însemna că NATO ar intra în conflict, întrucât forţele NATO sunt cele care ar implementa această zonă de excludere aeriană”, au replicat miniștrii de externe din statele NATO. Ei au avertizat, astfel, asupra riscului de escaladare a conflictului.

  • Între timp, mii de oameni fug zilnic din Ucraina. Potrivit datelor Națiunilor Unite, în total, peste 1,2 milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începutul războiului. UNICEF susține că aproximativ 500.000 sunt copii – „un exod fără precedent ca amploare și viteză”.

- Curtea Curtea Penală Internațională a anunțat că va demara o anchetă în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

                                              sursă foto: captură Twitter

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: