Germania, încă în stare de șoc după ce doi polițiști au fost executați. Cine sunt suspecții reținuți? 

Încă de luni seara, autoritățile germane au reținut doi suspecți în cazul atacului armat soldat cu moartea a doi agenți de poliție în timpul unui control în trafic, în districtul Kusel, landul Renania-Palatinat, informează dw.com.

Este vorba de doi bărbați, unul în vârstă de 38 de ani și celălalt de 32 de ani, arestați în landul Saarland, la mai puțin de 40 de kilometri de zona în care au fost împușcați mortal polițiștii, și care nu au opus rezistență în momentul arestării. În momentul de față, aceștia se află în arest preventiv și sunt audiați pentru a afla, printre altele, și dacă există și alte persoane implicate în atac, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției.

Conform primelor informații, cei doi sunt cetățeni germani și apăreau în dosarele poliției germane pentru diferite infracțiuni.

Bărbatul de 38 de ani era cunoscut de autorități după ce în trecut a fugit de la locul unui accident. El are permis de portarmă și a fost descris drept un comerciant de vânat. De altfel, actul de identitate al acestuia a fost cel care l-a dat de gol, după ce a fost găsit în apropierea cadavrului femeii ofițer. Poliția a făcut publică o fotografie cu bărbatul de 38 de ani care poza în ceea ce părea a fi o brutărie și l-a numit Andreas Johannes Schmitt.

Despre bărbatul de 32 de ani se știe doar că a mai fost cercetat pentru acuzații de fraudă.

La domiciliile celor doi au avut loc percheziții în urma cărora au fost confiscate mai multe arme. Mai exact, oamenii legii au confiscat cinci arme de mână, o pușcă, zece arme lungi de foc, o arbaletă și un amortizor, precum și muniție.

Procurorii germani au declarat marți că suspecții ar fi încercat să scape de a fi descoperiți pentru braconaj ilegal. Anchetatorii au confirmat, de altfel, că un vânat mort fusese găsit în portbagajul mașinii lor când au fost opriți într-un control de rutină de cei doi oameni ai legii.

Victimele sunt o tânără în vârstă de 24 de ani care încă studia la academia de poliție și colegul său în vârstă de 29 de ani. Tânăra a fost ucisă dintr-un singur foc, în cap, în timp ce bărbatul a fost împușcat de patru ori, au mai spus anchetatorii.

Împușcătura din districtul Kusel din statul Renania-Palatinat din primele ore ale dimineții de luni a provocat unde de șoc în toată Germania. O amplă operaţiune de căutare a fost declanşată, mai multe echipe de oameni ai legii fiind implicate. Zona unde s-a produs incidentul fiind survolată de elicoptere, iar unii polițiștii au fost ajutați de câini adulmecători, închizând drumurile și avertizându-i pe localnici să nu ia pe nimeni la autostop.

Crimele cu arme sunt relativ rare în Germania, care are unele dintre cele mai stricte legi privind armele din Europa. „Nu se potrivește cu ideea noastră despre Germania ca cineva să înceapă să tragă cu o armă de vânătoare în stradă doar pentru că a fost prins braconând”, a declarat procurorul Udo Gehring. Ministrul de interne, Nancy Faeser, a numit-o chiar o "execuţie".

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: