Germania extinde perioada de restricții de călătorie legate de Covid 

Guvernul german a prelungit reglementările de călătorie Covid până la sfârșitul lunii mai. Ceea ce înseamnă că oricine dorește să intre în Germania din străinătate trebuie să respecte regulile de intrare pentru coronavirus.

Înainte de a veni în Germania, persoanele cu vârsta peste 12 ani au obligația să prezinte documentele Covid (dovada de vaccinare, vindecare sau un test negativ) în timpul înregistrării sau înainte de îmbarcare. Acest lucru este cunoscut drept regula 3G în Germania.

Călătorii care se transferă pe un aeroport din Germania trebuie, de asemenea, să prezinte dovada statutului lor Covid înainte de a ajunge în țară. Acest lucru se aplică atât tranzitului non-Schengen din sau către țări terțe din afara UE, cât și tranzitului din sau către state Schengen.

Șoferii și cei ce călătoresc în Germania cu alt mijloc de transport trebuie să facă și ei această dovadă. Pot fi efectuate verificări aleatorii în apropierea granițelor, chiar dacă, în realitate, acest lucru nu se întâmplă prea des.

Guvernul a prelungit regulamentul, care ar fi trebuit să expire joi – 28 Aprilie, până pe 31 mai. Nu este clar dacă va fi prelungit din nou sau se va renunța după această dată.

Există reguli de carantină?

La începutul lunii martie, Germania și-a schimbat reglementările de călătorie legate de Covid, eliminând toate țările din lista sa cu risc ridicat. Autoritățile au spus că mișcarea s-a datorat faptului că varianta Omicron a coronavirusului s-a dovedit a provoca boli mai puțin severe decât variantele anterioare de Covid.

Potrivit acestora, țările vor fi clasificate drept „risc ridicat” pe viitor „unde există o incidență mare în ceea ce privește răspândirea variantelor cu virulență mai mare, comparativ cu varianta Omicron”.

Din moment ce nicio țară nu se află, în prezent, pe lista de risc, oamenii nu trebuie să mai completeze un formular digital de intrare pe portalul www.einreiseanmeldung.de înainte de a călători în Germania. Dovada vaccinării, a vindecării sau a testului este suficientă. Oamenii ar trebui, totuși, să țină evidența oricăror modificări ale nivelului de risc în țările din care călătoresc în Germania urmărind informațiile Institutului Robert Koch.

Și dacă o țară este clasificată ca fiind cu risc ridicat, cei care nu sunt vaccinați vor trebui să intre în carantină. Dacă o regiune este clasificată drept „zonă cu variantă de virus”, regulile dure ale carantinării și testării intră în vigoare pentru toate sosirile în Germania – chiar și pentru cei care sunt vaccinați.

Ce altceva ar mai fi de știut despre restricțiile din Germania?

În general, trebuie să fiți complet vaccinat (cu un vaccin aprobat de EMA) pentru a intra în Germania dacă veniți din majoritatea țărilor din afara UE. Persoanele nevaccinate nu au voie să intre decât dacă au un motiv bine întemeiat. Germania permite, totuși, intrarea nerestricționată pentru persoanele care provin dintr-un grup mic de țări din „listă sigură”.

Interdicția de intrare nu se aplică cetățenilor germani sau membrilor familiei lor apropiate și cetățenilor UE și statelor asociate și membrilor familiei lor imediate. În general, oamenii pot intra în Germania din alte țări din UE chiar dacă nu sunt vaccinați (dar trebuie totuși să facă un test înainte de a călători).

SMS-ul de informare la intrarea în Germania a fost eliminat

Începând de vineri, mesajul text de informare privind reglementările Covid din Germania, pe care operatorii de rețea trebuiau să îl trimită pe telefoanele persoanelor care intră în țară, va fi eliminat. Trimiterea SMS-urilor a cauzat costuri lunare mari pentru operatori – de exemplu, a costat aproximativ 400.000 de euro pentru a trimite mesaje texte către călători cu operatori străini de telefonie mobilă.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: