Germania: Deficitul de muncitori calificați, la un nivel record 

Departe de a se diminua, criza de muncitori calificați din Germania pare să se adâncească. Potrivit celui mai nou sondaj al Institutului Ifo, un record de 49,7% dintre companii au în prezent lipsă de muncitori, informează iamexpat.de. Se depășește, astfel, recordul anterior de 43,6% stabilit în aprilie 2022.

„Din ce în ce mai multe companii sunt nevoite să-și reducă activitatea pentru că, pur și simplu, nu găsesc suficient personal”, a declarat Stefan Sauer, expert pe piața muncii Ifo, pentru Zeit. „Pe termen mediu și lung, este posibil ca această problemă să devină și mai gravă.”

Sondajul a fost realizat de institut în fiecare trimestru din 2009 și de atunci cifrele au tot crescut brusc, aproape fără pauză - de la doar 10% dintre angajatori în 2009 la aproximativ 30% în 2019. Pandemia de coronavirus a făcut ca cifrele să scadă din nou, dar acestea au revenit pe un trend ascendent de la începutul anului trecut.

Ce industrii sunt afectate?

Cifrele Ifo arată că anumite industrii sunt mai afectate decât altele. Cu 54,2% față de 47,7% în luna aprilie dintre companii care raportează lipsă de muncitori calificați, furnizorii de servicii suferă cel mai mult.

Aproximativ 64% dintre companiile din turism și organizarea de evenimente și 62,4% dintre firmele din domeniul logistic au fost afectate de această lipsă de personal.

În sectorul de producție, 44,5% dintre participanții la sondaj s-au plâns că nu au personal calificat, iar peste 58% dintre producătorii de alimente se confruntau cu limitări cauzate de penuria de muncitori calificați.

Aproximativ 57% dintre producătorii de echipamente de prelucrare a datelor și de produse metalice au, de asemenea, dificultăți în a găsi personal calificat. De asemenea, 41,9% dintre comercianții cu amănuntul, 39,3% dintre companiile de construcții și 36,3% dintre companiile en-gros au raportat de asemenea deficit de personal calificat.

Reformarea politicilor de imigrație

Reprezentanții industriei și economiștii trag de multă vreme un semnal de alarmă cu privire la nevoia disperată a Germaniei de muncitori calificați, avertizând că deficitul riscă să împiedice dezvoltarea economiei. Un studiu recent al KfW a constatat că proporția companiilor care nu-și pot continua activitatea din cauza lipsei de muncitori s-a dublat în decurs de un an.

Executivul german caută din ce în ce mai serios să abordeze deficitul paralizant de muncitori a țării, coaliția de guvernământ continuând cu planurile de reformare a politicilor de imigrare ale Germaniei. Scopul este de a oferi muncitorilor străini un acces mai ușor și mai rapid la piața forței de muncă din Germania.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: