Europa fierbe! S-a rupt lanțul de „iubire” între Germania și Franța? 

Reuniunea interguvernamentală dintre Germania şi Franţa, programată pentru săptămâna viitoare, a fost amânată, a anunțat guvernul de la Berlin, potrivit TheLocal.de. Motivul invocat? „Probleme logistice" şi lipsa coordonării. Această situație denotă, conform unor surse, dispute în domeniile energiei şi apărării.

Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, a confirmat că reuniunea interguvernamentală dintre Germania şi Franţa, programată pentru miercurea următoare în Fontainebleau, la sud de Paris, a fost amânată, urmând să fie reprogramată în ianuarie 2023.

Aceasta ar fi fost prima reuniune de acest fel de la preluarea mandatului de către „coaliția semafor” a lui Olaf Scholz la finele anului trecut. Cu acest prilej, liderii celor două țări - Olaf Scholz (foto stânga) și Emmanuel Macron (foto dreapta) - ar fi intenționat să semneze o declarație comună pentru a promova cooperarea bilaterală și integrarea europeană în diferite domenii. Însă, cu mai puțin de o săptămână înainte de reuniune, ambele părți nu se pot pune de acord  pe marginea unor pasaje cheie ale textului

Oficialul german a subliniat că decizia de amânare a fost luată din cauza unor „probleme logistice", explicând că unii miniştri germani nu erau disponibili pentru reuniunea de săptămâna viitoare, dar şi în contextul necesităţii coordonării asupra unor „probleme bilaterale", informează Suddeutsche Zeitung.

La rândul său, un oficial guvernamental francez a declarat că „nu există suficiente progrese în ceea ce privește subiectele de discuție”.

În schimb, cancelarul Olaf Scholz va avea o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la summitul Consiliului European, care se va derula azi şi vineri la Bruxelles. Există zvonuri şi că Scholz se va deplasa la Paris săptămâna viitoare pentru o nouă întâlnire cu Macron, dar fără miniştri.

Conform unor surse, preşedintele Emmanuel Macron, care a lansat o serie de idei ambiţioase pentru viitorul Uniunii Europene, ar fi fost dezamăgit de o întâlnire pe care a avut-o recent cu Olaf Scholz şi de prudenţa acestuia privind intensitatea cooperării. De asemenea, Macron ar fi nemulţumit că Berlinul nu l-a informat în avans despre planul de alocare a subvenţiilor de 200 de miliarde de euro pentru compensarea preţurilor la gaze în Germania.

Emmanuel Macron a semnalat că aşteaptă „solidaritate” europeană din partea Berlinului. „Nu putem să insistăm pe politici naţionale, deoarece acest lucru creează distorsiuni pe continentul european”.

Această situație tensionat vine după ce săptămâna trecută au fost făcute primele livrări directe de gaz din Franţa către Germania, așa cum GermaniaMea.ro a relatat AICI, ca urmare a unui acord comercial menit să ajute ambele ţări să facă faţă actualelor probleme de aprovizionare cu energie.

Iritare la Kiev

Pe de altă parte, președintele federal german Frank-Walter Steinmeier și-a anulat vizita la Kiev prevăzută pentru azi, 20 octombrie. Vizita în capitala ucraineană fusese pregătită de câteva săptămâni. Surse susțin că această anulare provoacă iritare la Kiev.

Potrivit publicației Bild, biroul președintelui federal a justificat anularea prin „motive de securitate". Un oficial guvernamental ucrainean a declarat: „În timp ce președintele federal își anulează vizita, există mulți diplomați și oaspeți internaționali care doresc să fie prezenți în capitală în acest moment".

Potrivit informațiilor, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne și autoritățile de securitate germane au sfătuit Biroul președintelui federal împotriva unei călătorii la Kiev. Marți, s-a luat decizia de a anula vizita, care va fi însă recuperată în viitorul apropiat.

Anularea vizitei lui Steinmeier este explozivă din punct de vedere politic, asta după ce, în primăvară, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a luat o decizie fără precedent și refuzat o vizită a președintelui german la Kiev, așa cum GermaniaMea.ro a informat AICI. Acest lucru a dus la luni de dezacord între Kiev și Berlin.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: