Disperare! Unde caută Germania alternative de gaz pentru iarnă? 

Presiunea asupra Germaniei a ajuns la cote maxime. Consecinţă a penuriei de gaz, preţul electricităţii pentru anul viitor a depășit pentru prima dată pragul de 500 de euro megawatt/oră în Republica Federală, marți, adică o creștere cu circa 500% într-un an.

În consecință, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, îşi continuă căutarea de noi surse de aprovizionare care să compenseze oprirea livrărilor de gaz rusesc.

În această săptămână, oficialul german se află în vizită oficială în Norvegia, după care urmează Canada, pentru a explora alternative la gazul rusesc. Speranţele sale se îndreaptă şi spre relansarea unui proiect de gazoduct între Spania şi Franţa şi spre gazul din Mediterana de est, scrie presa franceză.

La Oslo, Olaf Scholz a primit totuşi un refuz politicos de la prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Støre. „Ne-am crescut deja exporturile de gaz cu aproape 10% şi asta e cu adevărat maximum”, a explicat el după întâlnire.

În 2021 Norvegia a livrat 110 miliarde de metri cubi de gaz natural Europei, din care aproape jumătate Germaniei. Ea depăşeşte deja Rusia în aprovizionarea germanilor, furnizându-le 30% din consum. Va trebui aşteptat până în 2024 şi 2025 ca să exploateze noi zăcăminte şi să-şi crească livrările.

În Canada, Scholz va merge însoţit de ministrul economiei, Robert Habeck. Obiectivul este să cumpere gaz natural lichefiat pentru a alimenta noile terminale de import aflate în construcţie la Marea Baltică. Germania şi Canada pregătesc, de asemenea, un parteneriat pentru producerea de hidrogen zis „verde”, pornind de la energii regenerabile, peste doi-trei ani.

Speranţele Germaniei se îndreaptă şi spre Sud. La conferinţa de presă de vară de acum o săptămână, cancelarul a scos la lumină un proiect mai vechi - gazoductul Midi-Catalonia (MidCat), care să lege Barcelona de Carcassonne traversând Pirineii. Susţinut de Comisia Europeană, proiectul este în aşteptare din 2019. Acest gazoduct ar contribui „masiv la uşurarea şi destinderea situaţiei în materie de aprovizionare”, susține Olaf Scholz.

Prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez, a spus că susține construirea unui gazoduct care să lege Spania de Europa Centrală, tranzitând Franța. Un astfel de gazoduct, spune șeful guvernului de la Madrid, ar ajuta la reducerea dependenței de importurile de gaz din Rusia, în condițiile în care Spania are capacități importante de tratare a gazului natural lichefiat importat și de transformare a lui în gaz care să poată fi, apoi, exportat în restul Europei.

În vreme ce Spania şi Portugalia susţin Germania în acest demers, Franţa tergiversează din cauza costurilor unei construcţii evaluate la peste 440 de miliarde de euro şi a timpului necesar pană la punerea în funcţiune a acestui gazoduct.

Berlinul ar putea apela şi la Atena pentru ajutor, lăsând în urmă relațiile reci dintre Germania şi Grecia. Potrivit unor studii făcute în 2017 şi 2018, aproape 280 de milioane de metri cubi de gaz s-ar afla în largul Cretei, adică de 50 de ori consumul actual al Greciei.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: