Copilăria de groază a unei fetițe din Germania, sechestrată de familie 

Mersul la grădiniță, socializarea cu alți copii, câștigarea de noi experiențe, toate acestea i-au fost interzise ani de zile unei fetițe de doar 8 ani, dintr-un orăşel din vestul Germaniei. Potrivit presei din Republica Federală și preluat, ulterior, și de media internațională, ea a fost eliberată după ce ar fi fost ţinută închisă de mama şi de bunicii de când avea mai puţin de un an.

Fetiţa, numită „Maria” pentru a i se proteja identitatea, şi-a petrecut aproape toată viața, respectiv ultimii şapte ani şi jumătate, într-o cameră, încuiată, în casa bunicilor ei din Attendorn, un orăşel cu aproximativ 25.000 de locuitori aflat la est de Koln.

„Probabil că nu a reuşit să vadă prea mult din lumea exterioară. Fetiței i s-a interzis dreptul la viață” a declarat procurorul Patrick Baron von Grotthuss pentru ziarul local „SauerlandKurier”.

Medicii care au examinat fetiţa, după ce a fost eliberată pe 23 septembrie, nu au găsit semne de maltratare fizică, abuz sexual sau de malnutriţie, au precizat autorităţile municipale. Cu toate acestea, copilul este atât de subdezvoltat fizic, încât urcă scările de una singură cu mare greutate și nu prea se descurcă pe un teren accidentat fără ajutor. De altfel, în timpul examinării de către medici, ea a spus că nu a văzut niciodată o pădure, nu a fost pe o pajişte şi nu a mers niciodată cu maşina.

Copilul i-a impresionat pe oamenii legii și anchetatori. Ea a putut schimba câteva vorbe cu ei și pare că știe să citească și să scrie. „Presupunem că i s-a permis, totuși, să se miște liber prin casă”, a mai spus von Grotthuss.

De ce a fost ascunsă fata aproape toată viaţa ei rămâne un mister. Mama şi bunicii ei au refuzat să răspundă atunci când au fost interogaţi de poliţie și se prevalează de dreptul la tăcere.

Dar ce se știe despre tatăl fetiței? El se despărţise deja de mamă în momentul naşterii copilului. Potrivit acestuia, ar fi găsit la un moment dat un bilet în parbrizul maşinii, când fetiţa avea aproximativ şase luni, prin care era înştiinţat de intenţia fostei sale partenere de a se muta în Italia cu copilul. De precizat că ambii părinți au primit custodia celei mici.

Mama, numită „Rosemarie G” de tabloidul Bild, a informat într-adevăr autorităţile locale că s-a mutat în Calabria, în sud-vestul Italiei, la mijlocul anului 2015. Cu toate acestea, biroul de asistență pentru tineret din districtul Olpe a primit atunci informații că fetița nu se afla deloc la adresa indicată, iar mama putea fi contactată prin intermediul unui număr de telefon fix german. Autoritățile italiene au confirmat acest aspect și, de altfel, și faptul că mama și copilul nu au fost niciodată în peninsulă.

Totuşi, tatăl ar fi văzut-o pe mamă şi pe copil de mai multe ori în Attendorn, aşa că în septembrie 2015 a sesizat autorităţile. Buncii materni ai fetiţei au fost chestionaţi, dar ei au susţinut că fiica şi nepoata lor locuiesc în Italia.

Abia în luna iulie a acestui an, autorităţile locale au investigat din nou locul unde se află copilul, după ce un cuplu căsătorit, care locuieşte în comuna învecinată – Lennestadt, a informat poliţia că circulă un zvon conform căruia fetiţa, ar fi fost închisă în tot acest timp în casa bunicilor ei. În urma unei hotărâri judecătorești, polițiștii și ofițerii de protecție a tinerilor au găsit-o pe fetiţă închisă în casa bunicilor ei.

Procuratura din oraşul Siegen o cercetează pe mamă şi pe bunici (76, respectiv 80 de ani) pentru lipsire de libertate şi maltratare a unui minor. Mama, care are 47 de ani, ar putea primi până la 10 ani de închisoare. Cea mică se află momentan într-o familie de plasament. Investigațiile asupra acestui caz vor continua și în perioada următoare.

Potrivit unui medic pediatru, tratamentul la care a fost supusă fetița din regiunea Sauerland va avea, cel mai probabil, consecințe asupra sănătății. „Există o gamă largă de boli sau probleme fizice și psihiatrice posibile”, a spus medicul pediatru Axel Gerschlauer. O atenție deosebită trebuie acordată dezvoltării limbajului, comportamentului social și dezvoltării motorii.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: