Ce au în comun Germania și România când vine vorba de... trenuri?  

Numărul de accidente feroviare semnificative în Uniunea Europeană a scăzut cu 40% între 2010 şi 2020, a anunțat recent Eurostat, departamentul Comisiei responsabil de publicarea unor statistici comparabile pentru tot teritoriul UE. 

Dar, tot aici, se precizează că ţările membre unde se înregistrează cel mai mare număr de accidente sunt, în ordine, Germania, Polonia, Franţa şi România.

Astfel, Germania a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de accidente feroviare (294), urmată de Polonia (179), Franţa (104) şi România, cu 102 astfel de incidente sau 7,6% din numărul total de accidente feroviare înregistrate la nivelul blocului comunitar.

La polul opus al clasamentului se află Irlanda, care nu a înregistrat niciun accident feroviar în anul 2020, și Luxemburg care a raportat doar unul singur.

De precizat că deși acest număr a scăzut gradual în ultimul deceniu, declinul din 2020 a fost influențat și de reducerea dramatică a transportului de pasageri pe calea ferată în urma pandemiei de COVID-19.

Statistica întocmită de Eurostat face referire și la victimele accidentelor feroviare din UE, 687 de persoane pierzându-și viaţa, iar alte 468 au fost grav rănite în 2020, ambele valori fiind în scădere, totuși, comparativ cu 2010.

Țările membre ale UE în care în 2020 s-au înregistrat cele mai multe decese în accidente feroviare sunt aceleași: Polonia (148), Germania (137) şi România (79 de decese).

Datele Eurostat mai arată că cea mai răspândită cauză a deceselor în urma accidentelor feroviare o reprezintă persoanele care traversează calea ferată prin locuri nepermise (411 de cazuri, sau 60% din numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidentele feroviare), urmată de accidentele la trecerile la nivel cu calea ferată (213 decese sau 31% din total).

Pe de altă parte, în 2020, Germania a fost cel mai mare contributor la performanța transportului feroviar de pasageri în UE, cu 57,5 miliarde pkm (numărul de călător-kilometri interni parcurși pentru fiecare tip de transport) sau 26 % din UE, respectiv 1,8 miliarde de pasageri.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: