Un start-up românesc își dezvoltă afacerea în Germania 

OVES Enterprise, o companie de dezvoltare de software din Cluj, a decis să deschidă primul birou în afara țării în Germania, mai precis în Munchen. Până la finalul anului, compania vrea să deschidă sucursale în alte 4 țări: Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și Spania, potrivit forbes.ro.

„În prezent, avem 20 de clienți în afara României, 10 dintre aceștia fiind în Germania. De aici și dorința de înființare a unui birou OVES Enterprise în Munchen. De asemenea, 80% din cifra de afaceri de anul trecut a fost generată de business din afara țării, iar odată cu extinderea la nivel internațional estimăm că ponderea va fi majorată spre 95%”, a declarat Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Anul trecut, cifra de afaceri start-up-ului a crescut de 4 ori, ajungând la aproximativ 14 milioane de lei. În 2022, OVES Enterprise își propune cel puțin dublarea veniturilor, respectiv 30 de milioane de lei.

„Observăm o creștere exponențială a cererii globale de produse digitale. Credem că eforturile depuse în anii anteriori, precum și investițiile în creșterea echipei – doar anul trecut am alocat 1 milion de euro în resurse și creșterea echipei, concomitent cu nivelul ridicat de încredere din partea clienților existenți ne-au permis să profităm de cererea globală uriașă de servicii și produse digitale şi să accelerăm, astfel, businessul peste estimările inițiale”, a mai precizat oficialul companiei.

Planurile de dezvoltare ale OVES Enterprise pentru acest an vizează inclusiv dublarea numărului de angajați, pentru a susține extinderea pe piața internațională a companiei și angrenarea în proiecte cu complexitate tot mai ridicată. Astfel, de la 68 de membri, în 2021, echipa urmează să ajungă la 130 la finalul lui 2022. Majoritatea angajaților OVES Enterprise sunt dezvoltatori de software cu experiență de peste 10 ani, au expertiză tehnologică foarte diversă şi o acoperire de amploare a industriilor în care au lucrat.

În prezent, cea mai mare parte din businessul OVES Enterprise este generat de serviciile de team/staff augmentation, în condiţiile în care compania are o echipă de consultanţi specializaţi pe cele mai importante tehnologii enterprise: Java, .net, Python, Big Data şi Front End (Angular, React etc).

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: