Zeci de tone cu deșeuri din Germania, oprite la intrarea în România 

Peste 67 de tone de deșeuri din îmbrăcăminte, textile și aluminiu din Germania au fost oprite la intrarea în România. Mai exact, poliţiştii de frontieră români de la vama Nădlac II, județul Arad, împreună cu ai lor colegi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu au interzis intrarea în ţară a trei astfel de încărcături, informează un comunicat de presă a Poliției de Frontieră din România.

La începutul acestei săptămâni, ei au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de doi cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din îmbrăcăminte și textile, pe ruta Germania-România.

De asemenea, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean maghiar în vârstă de 50 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în străinătate, care transporta 35.800 kg deșeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Satu Mare.

În toate cele trei situații au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor respective, iar autoritățile române au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatele Județene Arad și Satu Mare.

În urma verificărilor documentelor, s-a constatat că încărcăturile supuse controlului nu îndeplineau condițiile legale de intrare pe teritoriul României, șoferii neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, în autovehicule erau transportate 67.840 de kilograme de deşeuri.

Acesta nu este primul caz de mașini cu deșeuri provenite din Germania oprite la granița României. Astfel de situații sunt întâlnite aproape lunar, uneori și săptămânal

De ce e România aleasă ca groapă de gunoi?

Importul de deșeuri, legal sau ilegal, este una dintre afacerile cele mai profitabile din România. Tratarea unei tone de deșeuri periculoase costă 1000 euro într-un stat ca Germania.

La această sumă, se adaugă și costurile de transport și taxele de depozitare după ce deșeurile au fost sortate și o parte au fost valorificate. În total, costul unei tone de deșeu cum ar fi resturile de produse electronice ajunge la peste 1.200 de euro.

Reprezentanții firmelor care importau în România deșeuri periculoase prezentau autorităților date din care reieșeau că firmele străine plăteau 250 de euro pentru a scăpa de gunoiul periculos, conform datelor obținute de la Garda de Mediu.

Astfel, profitul minim pentru firma din Germania la un container cu doar zece tone de deșeuri este de 10.000 de euro. Profitul minim pentru firma din România care importă ilegal deșeurile este de 2.000 de euro la același transport.

Rețelele care importă ilegal deșeuri au pus la punct adevărate camuflaje pentru a aduce gunoaie în România. Unul dintre acestea este comerțul cu produse second-hand. Astfel, nu doar hainele, ci și resturi metalice și calculatoare distruse, sunt trecute ca bunuri second-hand în acte.

Este deja o obişnuinţă ca deşeurile să sosească în România din vestul Europei care duce o politică green şi care îşi doreşte cu ardoare să scape de gunoaiele periculoase pentru mediu.

                                         sursă foto: politiadefrontiera.ro

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: