UE pune gând rău mașinilor pe benzină și diesel! Reacția Germaniei uimește... 

În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană (CE) a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035 - numit și planul "Fit for 55". Aceasta ar însemna, practic, că începând de la această dată va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă.

Parlamentarii europeni au sprijinit luna aceasta propunerea CE, înaintea negocierilor cu ţările membre UE cu privire la forma finală a legii. Cert e că decizia Parlamentului European nu este definitivă! Consiliul Uniunii Europene, în care sunt reprezentate statele membre UE, se va pronunţa până la sfârşitul lunii iunie. Cum vor fi obiecții, va trebui elaborat un nou proiect, care să fie agreat atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliul Uniunii Europene.

În replică, Germania se opune hotărât acestei decizii, transmite reuters.com! Luând cuvântul la un eveniment organizat de Asociaţia Federală a Industriei Germane (BDI), ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a declarat că o astfel de interdicţie ar fi o greşeală şi, de aceea, guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu legislaţia europeană.

Potrivit lui Lindner, vor continua să existe nişe pentru automobilele cu motoare pe combustie. Altfel spus, dincolo de investiţiile în producerea de mașini cu propulsii hibride şi pur electrice, Germania vrea să continue dezvoltarea motoarelor cu ardere internă. Acestea vor utiliza, însă, combustibili sintetici cu emisii poluante reduse. Este vorba despre benzina sintetică, gazul natural comprimat sau biometanul. În aceste condiții, Ministrul Finanţelor susține că Germania va fi cea mai importantă piaţă pentru vehiculele electrice.

În urmă cu câteva săptămâni şi ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, şi-a exprimat o puternică opoziţie faţă de planurile de a interzice vânzarea de maşini noi cu motoare cu ardere în Uniunea Europeană în 2035, argumentând că acest lucru ar discrimina vehiculele alimentate cu combustibili sintetici.

„Este vorba de un pas prea dur pentru cetăţeni! (...) Vrem să modelăm transformarea într-un mod deschis din punct de vedere tehnologic. Aceasta include înmatricularea de maşini noi după 2035 dacă sunt alimentate exclusiv cu combustibili sintetici într-un mod neutru din punct de vedere climatic”, a spus oficialul neamț. Este vorba despre benzina sintetică, gazul natural comprimat sau biometanul.

Acesta a mai subliniat și faptul că fabricile de motoare cu ardere internă generează multe locuri de muncă.

„Noi vrem ca şi după anul 2035 să permitem fabricarea de maşini propulsate de motoare cu ardere internă cu noile tipuri de combustibili ecologici”, a spus Wissing.

Pe de altă parte, opoziţia germană a criticat deja iniţiativa, notând că Parlamentul European nu acceptă noi tipuri de carburanţi ecologici. „Partidul Verzilor, liberalii şi social-democraţii se înscriu, din păcate, pe drumul electromobilității”, a reacţionat eurodeputatul german Jens Gieseke, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

Pierderile de producție cauzate de lockdown și de lanțurile de aprovizionare afectează piața auto. Dacă în 2019, anul dinaintea crizei, în Germania erau vândute 3,6 milioane de autoturisme, piața s-a prăbușit în 2020 la 2,9 milioane de exemplare vândute. În 2021, conform estimărilor Center Automotive Research (CAR), nu au fost cumpărate mai multe de 2,7 milioane de unități. Potrivit experților, abia în 2025 se va reveni la vechile valori maxime. 

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: