România pare tot mai aproape de aderarea la Spațiul Schengen 

Comisia Europeană recomandă extinderea spațiului Schengen cu România, Bulgaria și Croația, în raportul adoptat aseară de către Colegiul Comisarilor. Însă decizia finală pe acest subiect va fi luată la începutul lunii decembrie

„Aceste state membre au contribuit semnificativ la buna funcționare a spațiului Schengen, inclusiv în perioada pandemiei și, mai recent, atunci când s-au confruntat cu consecințele fără precedent ale războiului din Ucraina”, se arată în raportul Comisiei.

Deși cele trei țări sunt deja parțial obligate să respecte normele Schengen, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au fost ridicate și, prin urmare, acestea nu se bucură de toate beneficiile care decurg din apartenența la spațiul Schengen fără controale la frontierele interne.

Un spațiu Schengen extins fără controale la frontierele interne va face Europa mai sigură – prin protecția consolidată a frontierelor externe comune și prin cooperarea polițienească eficientă. Va fi totodată eliminat timpul pierdut la frontiere și vor fi facilitate contactele între persoane și întreprinderi.

Raportul mai  amintește că Bulgaria și România au finalizat cu succes procesul de evaluare Schengen încă din 2011, dar aderarea lor a fost amânată până acum preponderent pe motive politice, legate de funcționarea statului de drept.

Decizia finală rămâne la latitudinea statelor membre ale Uniunii Europene și ar putea fi luată la întrunirea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 8 – 9 decembrie. Deocamdată agenda acestui eveniment nu este publică.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: