Importantă companie din Germania investește masiv în România 

Compania gigant DIEHL Controls din Germania, care produce componente pentru electrocasnice, intenționează să investească circa 45 de milioane de euro pentru a deschide un centru de cercetare și un sediu pentru producție în Brașov, anunță un comunicat de presă.

„Am avut 20 de ţări pe listă, însă pe lista scurtă s-au aflat România, Serbia şi Bulgaria, dar Braşovul a fost câştigător. Spaţiul din Braşov ne-a convins, fiind aproape de oraş, unde există o universitate şi deschidere din partea autorităţilor, acestea ne-au convins să alegem România. Este un oraş important şi am colaborat cu partenerii noştri pentru a înţelege mai bine piaţa locală”, a declarat Josef Fellnner, directorul financiar al DIEHL Controls, în cadrul unui eveniment, la Brașov.

Suma de 45 de milioane de euro va fi investită în două etape în România. Prima data se vor aloca 10-15 milioane de euro, care aduce 200 de locuri de muncă pentru români, promise până în anul 2024. Ulterior, investiția va ajunge undeva la peste 40 de milioane de euro, în următorii zece ani.

Fabrica de producție va fi construită pe DN 13 (B-dul Griviței) între magazinul Black Sea și compania Varta. Această investiție este derulată în parteneriat cu compania de investiții în parcuri industriale și logistice, CTP.

„Ne consolidăm poziția în Brașov și în regiune cu un nou parc de afaceri de 50.000 mp. Urăm bun venit lui DIEHL Controls, ca prim chiriaș al CTPark Brașov. Decizia DIEHL de a stabili o operațiune aici este încă o confirmare a poziției strategice a României în Europa și a acreditărilor sale ca destinație de nearshoring, atât pentru spațiile logistice, cât și pentru producție”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head CTP România.

Clubul Economic German (DWK) și președintele său, Werner Braun, care este și consilier local, s-au implicat foarte mult în atragerea DIEHL la Brașov.

„Eu cred că este o investiție foarte importantă, în primul rând prin diversificare. Este o investiție în domeniul high tech, în domeniul electronicii, și este o investiție strategică, având în vedere că, pe piața mondială, lupta pentru componentele electronice este tot mai aprigă și decide de fapt cine se poate dezvolta mai repede sau nu. Având în vedere că se va investi și în dezvoltare și cercetare, și în general în educație, cred că este o investiție foarte importantă pentru Brașov și sunt sigur că această investiție va atrage și producători de electrocasnice în România”, a explicat Braun.

Conform reprezentantului DIEHL Controls, fabrica de la Brașov va fi a treia din Europa după cea din Germania și cea din Polonia.

Volumul estimat al producției la Brașov este de 14 - 35 de milioane de euro, în 2024; 80 - 100 de milioane de euro în 2025 și va ajunge la 130 - 160 de milioane de euro în 2027.

Ca număr de angajați, fabrica de la Brașov va avea, la deschiderea producției, în 2024, 120 - 200 de angajați și va ajunge la 600 în 2026.

DIEHL Controls este o divizie a grupului german DIEHL, înființat în 1902. Produce anual 50 de milioane de componente electronice pentru electrocasnice – mașini de spălat, aparate de aer condiționat etc.

                                                           Sursă foto: www.ctp.eu

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: