Germania: ‘Râvnitul’ bilet de transport de 9 euro, doar praf în ochi?! 

Mult-așteptatul bilet lunar de 9 euro pentru transportul în comun, care urmează să fie disponibil, în Germania, de la 1 iunie, așa cum GermaniaMea.ro a relatat aici, naște dezbateri aprinse printre politicieni. Deși acest bilet face parte din pachetul de ajutor energetic propus de guvernul de coaliție, menit să ajute germanii afectați de creșterea masivă a prețurilor, a costului vieții și a crizei energetice, dar și de a-i determina să mai renunțe la mașini în favoarea unui mediu înconjurător mai curat, asta pare că nu mulțumește pe toată lumea.

În urmă cu câteva luni, toate cele 16 state germane au validat cu un „da” hotărât biletul de 9 euro. Acum, însă, aspectul finanțării este cel care stârnește controverse, politicienii avertizând că prețurile biletelor ar putea crește semnificativ pentru pasageri din toamnă. De precizat că biletul este disponibil la prețul de 9 euro pe lună doar în lunile de vară - iunie, iulie și august. De la 1 septembrie se vor aplica din nou prețurile obișnuite.

Guvernul federal a promis un sprijin de 2,5 miliarde de euro statelor pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, precum și pentru pierderile legate de Covid. Ministrul Transporturilor Volker Wissing, din partea Democraților Liberi (FDP), a spus că landurile vor primi și veniturile în urma vânzării biletului de 9 euro. Cu toate acestea, statele federale doresc încă 1,5 miliarde de euro pentru a spori personalul, a face față costurilor suplimentare cu combustibilul și pentru a planifica extinderea transportului local în Germania.

Miniștrii transporturilor de stat au avertizat recent cu privire la creșterea tarifelor în general, fără fonduri suplimentare pentru viitor.

Prețurile biletelor și orarele pot fi menținute doar dacă banii de la guvernul federal sunt investiți acolo unde trebuie, a declarat ministrul transporturilor din Baden-Württemberg, Winfried Hermann (Verzii), într-un raport al Süddeutsche Zeitung. În caz contrar, tarifele ar putea creștere enorm de mult.

Mai devine disponibil biletul în iunie?

Disputa privind finanțarea a umbrit de zeci de ani lansarea planificată a celei mai mari campanii de reduceri din transportul local german. Conform planurilor actuale, biletul redus urmează să înceapă în doar câteva săptămâni. Planurile cu aceste bilete n-au primit încă girul Bundestag și Bundesrat, ceea ce ar urma să se întâmple la finele lunii mai. Dacă această dispută nu se rezolvă, statele ar putea bloca inițiativa în Bundesrat, ceea ce ar pune în pericol lansarea biletului în iunie.

În acest sens, ministrul transporturilor din Renania de Nord-Westfalia, Ina Brandes (CDU) a vorbit joi despre un adevărat fiasco, având în vedere decalajul financiar care se profilează în transportul public local. La rândul său, Petra Berg (SPD), ministrul transporturilor din Saarland, a avertizat că, după încheierea campaniei, firmele de transport public vor fi „în pragul colapsului”.

Nu în ultimul rând, Președintele Conferinței miniștrilor transporturilor de stat, Maike Schaefer (Verzii) din Bremen, a spus că miniștrii nu vor să vadă oameni ademeniți în transportul public timp de trei luni „ca mai apoi calitatea să nu poată fi menținută sau să fie nevoie ca tarifele să se majoreze pentru că, de fapt, aceste fonduri importante de regionalizare nu există”.

Schaefer a adăugat că dublarea pasagerilor planificată de guvern până în 2030 pentru protecția climei nu ar fi posibilă fără bani suplimentari. Cu toate acestea, Wissing a spus că problema finanțării pe termen lung ar trebui discutată separat. El a spus că ar fi de acord să permită mai multe finanțări pentru transportul local, în principiu, însă este nevoie de mai multă transparență din partea statelor în ceea ce privește cheltuielile.

Potrivit acestuia, bugetele sunt reduse, iar statul are puțini bani de economisit. Cu toate acestea, Wissing crede că guvernul și statele pot ajunge la o înțelegere pentru a lansa biletul de 9 euro la timp pentru lansarea din iunie.

Turiști de ocazie

În ultimele zile, este posibil să fi văzut hashtag-ul #Sylt în tendințe pe Twitterul german și alte rețele de socializare. Sylt este de fapt o insulă pitorească din Frisia de Nord, chiar lângă coasta Schleswig-Holstein. Totul a pornit de la un articol din tabloidul german Bild, care sugera că locuitorii din Sylt se arată deja îngroziți de turiștii de ocazie care sunt așteptați să vină pe insulă, în această vară, doar pentru a profita de beneficiile pe care le aduce biletul de călătorie de 9 euro pe lună - călătorii nelimitate cu trenurile locale și regionale în toată Germania.

Sylt este o destinație foarte populară printre oamenii din nordul Germaniei, în special pentru cei din zona Hamburg, iar legăturile de transport pe și în afara insulei ar putea fi aglomerate. „Ne așteptăm la creșterea numărului de pasageri în perioada promoțională – atât pe traseele liniei Marschbahn de la Hamburg la Sylt, cât și în autobuzele de pe insulă”, a declarat Moritz Luft, directorul general al Sylt Marketing, pentru Bild.

Insula Sylt a fost ocupată la capacitate maximă în mare parte din vară chiar și în trecut, așa că traficul suplimentar de pe insulă ar putea fi o preocupare reală. Dar Luft îi sfătuiește pur și simplu pe oameni să încerce să călătorească în afara orelor de vârf și să evite să aducă pe insulă biciclete care ar putea supraaglomera trenurile regionale.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: