Averile miliardarilor ruși, din nou în vizorul autorităților germane 

Sute de polițiști germani au percheziționat, miercuri, ore întregi, mai multe proprietăți, deținute de oligarhul rus Alisher Usmanov, aflat pe lista sancțiunilor impuse în urma invaziei Rusiei în Ucraina, scrie euronews.com.

Inițial, presa germană a relatat, citând procurorul de stat din Munchen, că poliția germană a organizat raiduri la reședința unui cetățean rus, fără a i se declina identitatea, și a altor patru suspecți, pentru presupuse încălcări ale sancțiunilor.

Autoritățile au percheziționat 24 de proprietăți din patru state, inclusiv Bavaria, cu 250 de ofițeri implicați în operațiune, a mai spus procurorul. Una dintre locațiile vizate a fost vila lui Usmanov, un apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin, de pe lacul Tegernsee din statul sudic.  

Potrivit procurorului, cetățeanul rus, de 69 de ani, este suspectat de evaziune fiscală de milioane de euro, după ce s-ar fi sustras de la plata impozitelor încă din 2016.

De asemenea, el ar fi angajat o companie de securitate ca să-i supravegheze proprietățile, chiar și după ce a fost adăugat pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene. Sunt informații că firma de securitate ar fi fost plătită din fondurile pe care Usmanov nu ar mai fi avut dreptul să le folosească în urma sancțiunilor.

Potrivit Bild, Usmanov are trei proprietăți de lux în Tegernsee, pe care le-a cumpărat cu 21 de milioane de euro. În ultimii ani, Usmanov ar fi trăit mare parte din timp în Bavaria.

Momentan, el nu s-ar afla nici în Germania, nici în Rusia, iar anchetatorii suspectează că ar fi în prezent în Uzbekistan, ţara sa natală, conform publicaţiei germane Spiegel.

Activele lui Alisher Usmanov din UE (trei vile, o casă pentru bărci și iahtul de lux Dilbar - cel mai mare din lume după tonaj, în valoare de 800 de milioane de dolari) au fost confiscate în martie, după cum GermaniaMea.ro a scris AICI.

Proprietățile din Germania sunt încă deținute de oligarh, dar nu are voie să le închirieze sau să le vândă. Împreună cu alți trei oligarhi ruși, Roman Abramovici, Mihail Fridman și Petr Aven, Usmanov a intentat un proces împotriva sancțiunilor UE.

Cine e Usmanov?

Cu o avere netă de 14,6 miliarde de dolari, potrivit Forbes, Alisher Usmanov este un fost sabrer care și-a construit imperiul în urma investițiilor făcute în metal și minerit, deținând o participație majoritară din Metalloinvest, un mare producător rus de oțel și de minereu de fier. El deține și acțiuni la operatorul de telefonie mobilă MegaFon precum și la grupul Mail.ru, o companie de Internet. El este, totodată, proprietarul Kommersant - cea mai importantă organizație media de afaceri din Rusia.

Nu în ultimul rând, el a deținut și 30% din acțiuni la clubul britanic de fotbal Arsenal FC, de unde s-a retras în 2018.

Pe lângă proprietățile din Germania, Usmanov mai deține case în Elveția, Monaco, Italia și, desigur, în Rusia. Dar bijuteria averii sale se află în nordul Londrei unde a cumpărat, în 2008, de la emirul Qatarului, conacul Beachhood House, situat pe un teren de aproape 5 hectare. Usmanov mai are în proprietate un avion și două elicoptere.

Considerat „oligarhul favorit”, Usmanov nu se dezice de Vladimir Putin și evită să condamne public invazia Ucrainei.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: