Atenție! Vine adevărata iarnă în Germania! 

După ce a avut parte de o vreme preponderent blândă în primele două săptămâni ale lunii ianuarie, în Germania, de azi, se instalează iarna, avertizează meteorologii. Potrivit acestora, sunt așteptate ninsori în toate colțurile țării în această săptămână.

„În timpul zilei, temperatura se va menține ușor peste zero, dar nopțile vor fi geroase, cu excepția zonelor de coastă”, a declarat un meteorolog al Serviciului Meteorologic German (DWD) pentru Spiegel Online, citat de TheLocal.de.

Încă de la primele ore ale acestei dimineți au fost ninsori abundente în nordul Bavariei. În special în orașele și districtele Würzburg și Kitzingen, autoritățile au hotărât ca școlile să fie închise. Ministerul bavarez al Educației a informat populația, însă, că școlile vor decide individual dacă țin cursuri online.

De asemenea, traficul a fost infernal în aceste zone. Autobuzele Würzburg Transport GmbH (WVV) au înregistrat întârzieri masive. „Autobuzele circulă doar periodic. Este atât de multă zăpadă încât este imposibil de trecut”, a spus un purtător de cuvânt. Utilajele abia fac față. Singurele mijloace de transport care mai circulă cât de cât în condiții normale sunt tramvaiele.

Până mâine dimineață devreme, mercurul termometrelor este de așteptat să scadă la -4°C în Berlin, -1°C în Hamburg, -2°C în München și tot -2°C la Frankfurt, conform DWD în raportul meteo de miercuri, ceea ce înseamnă că mulți, când se vor trezi, vor vedea un peisaj alb.

Cei mai fericiți vor fi, cu siguranță, pasionații de sporturi de iarnă, mai ales că zăpada, care va continua să se așterne și în weekend, este de așteptat să atingă 10 centimetri în Alpi și lanțurile muntoase joase.

Reveniți la hainele de iarnă

Meteorologii îi avertizează pe șoferi să fie pregătiți cu tot ce e necesar pe o astfel de vreme, mai ales că ninsoarea aduce cu ea și ger, iar cel mai probabil carosabilul va fi acoperit de polei.

„Reveniți la hainele de iarnă și pregătiți încălțăminte adecvată. Asigurați-vă că aveți suficient combustibil. N-ar fi rău ca în mașină să aveți și o pătură", a spus meteorologul.

Potrivit DWD, scăderea bruscă a temperaturilor este cauzată de o zonă de joasă presiune care se extinde de la Marea Nordului până la Marea Mediterană. Aceasta înseamnă că aerul rece vine dinspre nord, determinând ploaia să se transforme treptat în zăpadă chiar și la cele mai joase altitudini, informează specialiștii.

Sunt așteptate ninsori deosebit de abundente în Rinul de Sus și Rinul Înalt până în Bavaria de Est, precum și în Pădurea Neagră. Cu toate acestea, nord-vestul Germaniei va avea parte de vreme însorită și uscată, în ciuda temperaturilor reci.

Conform prognozei DWD, cele mai scăzute temperaturi în această săptămână vor fi de 1°C pe coastă și -7°C la munte.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: