Culturist profesionist român, moarte subită în Germania 

O tragedie a lovit puternic lumea culturismului. Andreas Frey, unul dintre cei mai cunoscuți sportivi profesioniști în acest domeniu, de origine română, s-a stins din viață la doar 43 de ani, în Germania. Bărbatul a murit în somn, în mod neașteptat, însă cauza morții nu a fost făcută publică, potrivit presei din Republica Federală.

Andreas Frey s-a născut la Timișoara pe data de 20 octombrie 1979. Culturistul a locuit cu familia sa în țară până la vârsta de șase ani, timp în care a frecventat o grădiniță în limba germană. Mai multe rude din familia lui locuiau deja în landul Renania de Nord-Westfalia pe vremea când el era doar un copil, iar fostul culturist profesionist și familia lui au decis să se mute și ei acolo.

La 15 ani, Andreas participa deja la competiții de culturism. Atunci a luat și prima sa medalie de bronz. Pe măsură ce a crescut, și-a dezvoltat și fizicul, iar pe la vârsta de 20 de ani a avut cel mai mare succes. După ce a câștigat primul său titlu internațional ca junior, Andreas a fost motivat să înceapă și la seniori. Din 2002 până în 2004 a câștigat campionatul mondial la NABBA (prima asociație competitivă de culturism din lume), iar în 2005 și-a asigurat atât campionatul Germaniei, cât și titlul Mr. Universe la NAC (Comitetul Atletic Național din Germania).

Culturistul de 1,86 metri înălțime a atins apogeul în 2006 când a reușit să meargă în față cu Lee Priest și a terminat pe locul secund în timpul  Night of Champions DPI. Pe parcursul carierei, sportivul român a câștigat 15 spectacole și a apărut pe scenă de 33 de ori.

„Inspirația pentru a continua cu acest sport a fost tatăl meu, care m-a motivat cu afirmații precum că am avut genetică bună sau că aș fi potrivit natural pentru antrenamentul de forță”, a scris el pe site-ul său.

În 2007, românul s-a accidentat la nivelul abdomenului, iar acest lucru l-a forțat să se retragă din competiție.

El a rămas în lumea sportului, fondând o agenție de suplimente numită „Frey Nutrition ”, care a devenit populară în Germania. A continuat să se antreneze în sala de fitness și să antreneze, la rândul său, alți tineri.

„Frey Nutrition” are sediul acum în Eggertstrasse din Paderborn. Produsele companiei sunt concepute pentru sportivii care practică acest sport ca și hobby, precum și pentru sportivii avansați și competitivi.

„Fără o dietă sensibilă pe termen lung și suplimente, nu va exista succes sportiv”, spunea Andreas referindu-se la culturism.

Acum, soția sa, Ina Frey, co-fondatoare „Frey Nutrition” și cele două fiice, Anna și Lisa, vor duce mai departe filozofia lui Andreas de: „Cel mai bun sau nimic”.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: