COVID-19: Germania relaxează restricțiile de călătorie!! De când? 

Exact la timp pentru vacanțele de vară, autoritățile germane au anunțat că intenționează să relaxeze regulile COVID de intrare în țară pentru călători, ca urmare a scăderii numărului de infecții.

Astfel, potrivit ministrul Sănătății Karl Lauterbach, de la 1 iunie, fiecare persoană cu vârsta peste 12 ani care intră în Germania cu mașina, trenul sau avionul nu va mai trebui să dovedească că a fost vaccinată împotriva coronavirusului, trecută prin boală și vindecată sau cu un test negativ la Covid-19.

Așa-numita regulă 3G mai e valabilă, așadar, până pe 31 mai. Înainte de a intra în țară, oamenii trebuie să încarce sau să arate documentele Covid (dovada de vaccinare, vindecare sau test negativ) în timpul înregistrării sau înainte de îmbarcare. Rămân încă sub regulile 3G, pană la finele acestei luni, și călătorii care se transferă pe un aeroport din Germania, incluzând atât tranzitul non-Schengen către sau dinspre țările non-UE, cât și cei care tranzitează între statele Schengen.

„Până la sfârșitul lunii august, vom suspenda regula 3G la intrare”, a spus Lauterbach ziarelor Funke Mediengruppe.

Reguli mai stricte se aplică călătorilor care provin din zone cu variante de virus, cărora li se cere să intre într-o carantină de 14 zile în Germania, indiferent de statutul lor de vaccinare. Această regulă va continua să se aplice în următoarele luni, deși nicio țară nu este definită în prezent ca zonă de variantă a virusului.

„Dacă astfel de zone sunt definite [în viitor], cei care intră în țară trebuie să fie puși în carantină”, a mai spus oficialul german. „Chiar și cu incidențe mai scăzute în timpul verii, trebuie să rămânem precauți.”

Schimbări în privința vaccinurilor

Potrivit rapoartelor presei germane, modificarea regulamentului Covid de intrare în țară urmează să fie adoptată astăzi de cabinetul federal. De asemenea, mai este prevăzută o modificare – în viitor toate vaccinurile aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), nu numai cele aprobate de UE, vor fi recunoscute la intrarea în Germania.

În conformitate cu restricțiile actuale, trebuie să fii vaccinat complet pentru a intra în Germania dacă vii din una din majoritatea țărilor non-UE. Persoanele nevaccinate nu au voie să intre decât dacă au un motiv esențial. Germania permite totuși intrarea nerestricționată pentru persoanele care provin dintr-un grup mic de țări din „listă sigură”.

Acest regulament nu se aplică rezidenților germani și UE.

 (Comentarii: 0)

Articole pe aceeasi tema:

Articole pe aceeasi tema: